Situația burselor din sectorul 4-Ce se întâmplă în spatele ușilor închise?

Consiliul Municipal al Elevilor Bucuresti

Situația burselor din sectorul 4-Ce se întâmplă în spatele ușilor închise?

În decursul zilei de astăzi, 1 aprilie 2021, Consiliul Municipal al Elevilor București, structura de reprezentare a tuturor elevilor din Capitală, a participat, prin intermediul președintelui Cătălina Ifrim, la o întrevedere cu primarul sectorului 4, Daniel Băluță.

Audiență a avut loc la sediul Primăriei, începând cu ora 10:00, iar, cu acest prilej, Consiliul Municipal al Elevilor București a avut ocazia să-i înmâneze domnului Băluță cele 5.260 de semnături din cadrul petiției „Cerem burse pentru elevii din sectorul 4 din Capitală!”, inițiată în urmă cu aproximativ două săptămâni, și o scrisoare de angajament prin care îi ceream reprezentantului administrației locale să își asume „asigurarea cadrului legal și financiar pentru acordarea burselor, atât pentru perioada actualului semestru, cât și pentru perioada restantă (…), în conformitate cu LEN Nr. 1/2011 și HG Nr. 1064/04.12.2020”.

Rezumativ discutând, audiența a fost o experiență mai mult decât (dez)amăgitoare, întrucât nu am găsit suportul pe care îl căutam în instituția Primăriei Sectorului 4. Clasicele promisiuni derizorii și argumentul conform căruia „nu există bugetul necesar finanțării burselor” au fost principalele subiecte din dialogul avut cu reprezentanții consiliului local, urmând, totuși, ca săptămâna viitoare să avem o nouă întrevedere cu domnul Daniel Băluță. În etapa incipientă a dialogului, principalul reprezentant al instituției primăriei sectorului 4 (n. r. Daniel Băluță) a avut o atitudine reticentă, arogantă și deloc profesională, reiterându-și constant opinia și argumentele pe alocuri invalide, cea de-a doua parte a conversației dovedindu-se a fi ușor mai constructivă.

Reamintim faptul că elevii din sectorul 4 al Capitalei nu și-au primit bursele din luna martie a anului 2020, iar, din cauza finalizării anului fiscal, aceștia nu mai au ocazia de a intra în posesia banilor cuveniți nici măcar retroactiv.

Daniel Băluță a justificat absența investirii banilor către zona burselor prin achizițiile făcute pentru infrastructura școlară, „mai ales în actualul context pandemic, ce nu putea fi amânat”. În ciuda tuturor eschivelor pe care echipa Primăriei Sectorului 4 a încercat să ni le prezinte doar verbal, ci nu și scris, într-o manieră oficială, Consiliul Municipal al Elevilor București este totalmente nesatisfăcut și continuă demersurile în acest sens, curând, și pe palierul juridic.

În încheierea dezbaterii pe care am avut-o astăzi, am primit promisiunea unei noi întrevederi ce ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, miercuri sau joi, cu scopul de a căuta noi soluții pentru satisfacerea nevoii acute de finanțare a educației în aria burselor, găsind un consens, în sprijinul elevilor.

„Ceea ce am putut observa astăzi în cadrul audienței cu reprezentanții administrației locale din sectorul 4 mi-a stârnit o profundă indignare, plecând din sală de dezbateri dezamăgită-atât într-o notă personală, dar mai ales în cea profesională. Echipa reprezentanților din Consiliul Municipal al Elevilor București nu mai acceptă scuze și argumente ce lezează calitatea actului educațional, prin care primăria de aici acceptă să se complacă. Cu certitudine vom continua investigațiile, demersurile și, în acest sens, căutăm sprijinul societății civile- elevi, părinți, profesori sau alte organizații-suport.

Ținem să le mulțumim tuturor semnatarilor petiției și îi invităm să fie alături de noi în ceea ce urmează să derulăm.”- Cătălina Ifrim, președintele Consiliului Municipal al Elevilor București.

 

În cadrul acestui comunicat, în spiritul transparenței, atașăm petiția virtuală și scrisoarea de angajament propusă și înaintată domnului primar, scrisoare pe care nu a semnat-o, dar pe care a promis că o va analiza cu atenție, urmând să ofere un răspuns curând:
Scrisoarea de angajament:http://bit.ly/2Scrisoare_de_angajament_DB
Petiție:https://campaniamea.declic.ro/petitions/cerem-burse-primariei-sectorului-4-din-capitala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *