Vocea de la Revoluție a tinerilor

CMEB

Vocea de la Revoluție a tinerilor


Anul 1989 a fost punctul care a marcat istoria recentă a neamului românesc. Elevii, chiar și înainte de Revoluție, au reprezentat o forță care, atunci când era posibil, a spus ceea ce gândea. Poate din încăpățânare, inocență, ori curajul specific tineresc, mulți elevi s-au opus regimului comunist scandând împotriva acestuia, desi știau care vor fi urmările cumplite. 

Cazul lui Mugur Călinescu:

La 16 ani, elev în clasa a XI-a, în noaptea din 12 spre 13 septembrie 1981 a scris pe peretele Comitetului Județean PCR Botoșani cu cretă albastră o serie de manifeste anticomuniste.


Curaj specific tinereții – Mici, dar liberi:

În 1959, cinci elevi de la Colegiul Național “Matei Basarab” din București ce se opuneau sistemului au scris manifeste anticomuniste și le-au împrăștiat prin tot orașul. Dându-și seama că acestea aparțin unor copii, securitatea comunistă a obligat inspectoratul Municipiului București să dea o lucrare scrisă unică pentru toți elevii din capitală, cu scopul de a compara scrisul de pe manifeste cu cel de pe lucrări. După trei luni intense de căutare a vinovățiilor, elevii de numai 15 ani au fost săltați cu brutalitate din sălile de curs și duși în arest. A urmat o perioadă de un an, până când au fost condamnați, în care aceștia nu au putut să comunice nici măcar cu membrii familiei. Pentru faptul că au spus ceea ce credeau și au avut curajul să o facă, au fost condamnați la 5 ani de închisoare.

Începutul revoluției române:

Vocea elevilor și a tinerilor va avea întotdeauna o importanță pe care, uneori, nu o conștientizăm. După protestele care au început în Timișoara, pe 16 Decembrie 1989, împotriva evacuării pastorului reformat László Tökés, Partidul Comunist a trimis forțe speciale de intervenție pentru a calma situația. După plecarea dictatorului Nicolae Ceaușescu înspre Iran din 17 decembrie, situația a ieșit de sub controlul partidului. În dimineața zilei de 18 decembrie, centrul Timișoarei era păzit de soldați și agenți de securitate îmbrăcați în haine civile. Primarul Petre Moț a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea, a decretat legea marțială, interzicând populației să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicțiile, un grup de 30 de tineri a înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Așteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deșteaptă-te, române!”, un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947 (de aceea, astăzi cântecul este imnul nostru național). Într-adevăr, s-a tras asupra lor, murind în acea zi tineri nevinovați.

Sursă: Wikipedia


Prietenii noștri de la Forum Apulum demarează o campanie de conștientizare a istoriei și a efectului comunismului din România, sub forma a două proiecte interesante, ce ar trebui să atragă atenția tuturor, prin greutatea informațiilor ce intră în componența lor:

Proiect care arată revoluția live din perspectiva unui student din Timișoara.

16 decembrie Timișoara:

Primii protestatari arestati Timișoara:

Primele victime la Cluj-Napoca:

Proteste Bucuresti:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *